ar fi ceva de genul: încetează, femeie! opreşte-te! îmi tot zic asta, dar nu ma opresc din citit, recitit, răscitit.. daca pagina aia ar fi tactilă, ar începe să se şteargă tuşul sau ce naibii e ăla. şi e normal.. cred.. să citesc iar şi iar pentru că nu-mi vine a crede. eram convinsă de existenţa a ceva mult mai puţin… prezent. îmi zic: hei, măcar e ceva acolo, e o urmă (leaving traces and shit). dar ce mă fac dacă în acelaşi timp regret? toată partea aia cu “îmi faci rău”, “ne facem rău”, “nu vreau să-ţi fac rău” etc. etc. există şi ea.

e ora 3 şi trebuie să dorm, dar am picat deja pt. vreo 3 ore. ca de obicei, m-am trezit şi nu a fost plăcut. de ce-o zice lumea că dacă dormi scapi din ganduri cotidiene? subconştientul nu e mai breaz!!! sau inconştientul… hmmm.. mă întreb ce parte din mine vorbeşte acum.. pt. că lucidă nu sunt.

somn uşor

(de fapt, n-ar fi mai bine să fie greu? sau de ce i se zice uşor, anyway? în sensul de “să adormi repede”? sau “să-ţi fie somnul lin?” lin  my ass!)

apare peste tot in visele mele. Acum câteva nopţi eram pe o plajă din Slovacia, deşi reţin perfect că mă gândisem că trebuia să fi fost de fapt Slovenia (geografic vorbind). Şi mă tot plimbam dintr-o parte în alta.. plaja era într-un fel de pantă, iar eu mă aflam tocmai sus. Şi marea era toată numai valuri imense, albastre-verzui şi deşi erau căţiva oameni prin jur, mi se părea că majoritatea erau salvamari care încercau să avertizeze oamenii să nu intre în apă. O fată care stătea la mal a fost trasă în nisip de forţa retragerii apei şi apoi acoperită de un val… şi nu-i vedeam decât mâinile care se zbăteau.. din fericire au salvat-o. iar apoi… dintr-o dată, au apărut nişte plase de protecţie tocmai sus unde mă aflam eu… toată lumea era adunată acolo şi eu mă încurcam în oamenii ăştia pentru că încercam să ajung la ai mei (nu ştiu cine erau aceşti ai mei). însă, la un moment dat,  m-am oprit într-un loc unde plasa asta era desfăcută şi la fiecare val care urca până acolo, sus, eram şi eu izbită de apă. Simţeam un fel de teamă,  ştiam că ar trebui să plec, însă aşteptarea… anticiparea fiecărui val care urma să mă lovească era mult prea tentantă. Apoi, am citit că: To see muddy, violent  waves in your dream, signifies that a fatal error was made in an important decision.(ca să vezi…)

Şi apoi visul din noaptea trecuta… aş da orice să fi fost de fapt real. orice…

I’ve lost my ways with words. Yet, yesterday all I could think about was… what’s a year when you love someone? (foolishly gazing at this prospect, perhaps.)

and now, the song (as they wonderfully put it:

I made a mistake in my life today
everything I love gets lost in drawers
I want to start over, I want to be winning
way out of sync from the beginning)

and, of course,

You know I dreamed about you
for twenty-nine years before I saw you

And I don’t know what this makes me, but it’s all too real. I’ve touched it and it burnt.

really, really great song

*am urme de dinţi pe încheietura mâinii drepte şi nu m-a durut deloc. acolo.

o simt. se întâmplă din nou.

nu trebuia..

I lose everything. And I’m waiting for the day I’ll lose my mind. That is, if I don’t lose my recognition 1st..

in theory that’s what I wanted, but now I face facts: they’re gone, I’ve lost them.

NOW WHAT?!???!?

azi de dimineaţă aveam certitudini. imediat cum am plecat s-au dus naibii şi nu mai sunt deloc sigură.

*silence* and *sleep*

get used to it, get used to it, get used to it, get used to it. get used to it. get used to it.

and repeat this until you’ll fucking imprint it on you stupid brain.

ciudat cum evantaiul expiră tocmai atunci când mă aştept mai puţin. poate provocat de fereastra deschisă, de aerul rece tomnatic, de momentul ăsta ciudat care nu se mai termină pentru a lăsa liniştea să acopere zbaterea, el îmi aminteşte constant de piele. şi nu orice fel de piele, ci de aceea fină, acoperită de gulerul cămăşii.

inspir şi aproape că mă sufocă pentru că prezenţa pare imanentă, dar lipseşte cu desăvârşire. fizic.

and it’s never as easy as one would expect it to be.