Filed under: she's rambling
apare peste tot in visele mele. Acum câteva nopţi eram pe o plajă din Slovacia, deşi reţin perfect că mă gândisem că trebuia să fi fost de fapt Slovenia (geografic vorbind). Şi mă tot plimbam dintr-o parte în alta.. plaja era într-un fel de pantă, iar eu mă aflam tocmai sus. Şi marea era toată numai valuri imense, albastre-verzui şi deşi erau căţiva oameni prin jur, mi se părea că majoritatea erau salvamari care încercau să avertizeze oamenii să nu intre în apă. O fată care stătea la mal a fost trasă în nisip de forţa retragerii apei şi apoi acoperită de un val… şi nu-i vedeam decât mâinile care se zbăteau.. din fericire au salvat-o. iar apoi… dintr-o dată, au apărut nişte plase de protecţie tocmai sus unde mă aflam eu… toată lumea era adunată acolo şi eu mă încurcam în oamenii ăştia pentru că încercam să ajung la ai mei (nu ştiu cine erau aceşti ai mei). însă, la un moment dat, m-am oprit într-un loc unde plasa asta era desfăcută şi la fiecare val care urca până acolo, sus, eram şi eu izbită de apă. Simţeam un fel de teamă, ştiam că ar trebui să plec, însă aşteptarea… anticiparea fiecărui val care urma să mă lovească era mult prea tentantă. Apoi, am citit că: To see muddy, violent waves in your dream, signifies that a fatal error was made in an important decision.(ca să vezi…)
Şi apoi visul din noaptea trecuta… aş da orice să fi fost de fapt real. orice…
I’ve lost my ways with words. Yet, yesterday all I could think about was… what’s a year when you love someone? (foolishly gazing at this prospect, perhaps.)
and now, the song (as they wonderfully put it:
I made a mistake in my life today
everything I love gets lost in drawers
I want to start over, I want to be winning
way out of sync from the beginning)
and, of course,
You know I dreamed about you
for twenty-nine years before I saw you
And I don’t know what this makes me, but it’s all too real. I’ve touched it and it burnt.
azi de dimineaţă aveam certitudini. imediat cum am plecat s-au dus naibii şi nu mai sunt deloc sigură.
*silence* and *sleep*
ciudat cum evantaiul expiră tocmai atunci când mă aştept mai puţin. poate provocat de fereastra deschisă, de aerul rece tomnatic, de momentul ăsta ciudat care nu se mai termină pentru a lăsa liniştea să acopere zbaterea, el îmi aminteşte constant de piele. şi nu orice fel de piele, ci de aceea fină, acoperită de gulerul cămăşii.
inspir şi aproape că mă sufocă pentru că prezenţa pare imanentă, dar lipseşte cu desăvârşire. fizic.
and it’s never as easy as one would expect it to be.
Filed under: she's rambling | Tags: 2009, bestfest, franz ferdinand, so that i won't forget, sooper
So… I really didn’t expect actually attending Bestfest’s day 2, but I DIIIIID! I missed the songs I like most from Alternosfera, but it didn’t matter, they kicked ass. Then I had a share of Gabriella Cilmi (good voice, damn young!), no share of Klaxons, technical problems with their trucks and then… the big, delicious slice of Franz Ferdinand.
I couldn’t belive my eyes..they were so close, I managed to get there.. the perfect combo. Too bad it wasn’t completely dark outside, they had some artwork in the background… but it really didn’t matter. Also glad I didn’t bring my camera (since I didn’t know I was going anyways); I got to really feel the music, dance, clap (I’ve got 3 swollen fingers and they huuurt, but what a delightful pleasure it is!), sing along. I’d call that euphoria… yup! And they had solos and the moment they all used the drums and Walk Away sang with the audience… perfection! still, they really need a concert of they own, only longer.
as I was going home, to complete an already awesome night, a plane landed very close above me
nu-mi place de tine pentru că nu ai fruntea înaltă, pentru că ţi se usucă buzele şi ai gura mică, pentru că esti mai mic decât mine, pentru că pari şi probabil că eşti naiv, pentru că nu ma pui la punct, pentru că nu mă slăbeşti odată, pentru că insişti, pentru ca mă placi, pentru că mie nu îmi place decât de oameni nepotriviţi şi cu care nu am şanse. pentru că nu sunt capabilă să simt ceva. pentru că ar fi prea simplu ca motivele astea să fie adevarate şi de ajuns. pentru că atunci când îmi atingi genunchii nervii mei nu suportă, pentru că în seara asta, când stăteai cu mâna pe piciorul meu, simţeam că ţi-e frică. pentru că deşi te-ai dus sus, a fost ca şi cum m-aş fi lipit de un zid. pentru că ai impresia că dacă mă gâdili e de ajuns. pentru că dacă o să citeşti chestiile astea, şi sunt destule sanse, poate o să treci peste… pentru că o să ştii sigur că e vorba despre tine.
pentru că, de fapt, tot textul ăsta demonstrează că nici eu nu sunt mai presus de banalităţi.
Filed under: random, she's rambling | Tags: other stuff, the national, ting tings, why oh why
the more I reject bands without a proper audition, the more they grow on me. Tonight, the Ting Tings and The National. Well, of course, there are more examples like these (Fleet Foxes, French Kicks, Ra Ra Riot etc etc). Last fm serves for smth. I’ve also been revealed with Pacha Massive
I still don’t listen to the stuff I receive, sent to certain somebodies. 2day, while driving home, I had some moments of.. lack of awareness of the outer. It’s was like I was in a sort of bubble. No stress caused by the weather, the traffic, the other road partners.. just me and my omnipresent thoughts. Dunno why I’m still tied to that idea of camaraderie. it was..doomed from the start. I don’t even want the presence, it’s just that I cannot believe that the 3rd party was such a canker! these things happen, I bet they’re more common that I imagine, yet, they shouldn’t, not when the 3rd party is pure pestilence.
Then again, this is plain, ol’, bitter me who won’t accept defeat. I lost! gotta drink more tea to let it sink in
so yesterday i misplaced some verY importanT keyS and i went from tears, to relief, to “who the hell put these keys over here?”, to “ooh, i did?”, to “i’m totally forgetting stuff!”, to “ooh, thank you Looord, i’ve found my precious keys!”
now that was somewhat funny… the intertwined feelings, the panic, the tremble, the despair, the “i fucking need to grow up”, the “i’m gonna loose my head one day” and of course the “what did i do to deserve this?!” 
)
man, i made such a big drama out of a very common thing. i lost some keys. i always lose things or forget about them, or i’m just terribly inconsiderate about things that i didn’t work for.
i’ve been told that this week is going to be a mighty fine one. i sure hope so… i need it badly, not necessarily for the act in itself, but for that notion of change.. i’m so afraid of jinxing.. like, i could make a difference if i express it, or even hint at it. IT (whatever that is). disappointment is a high risk in this combo. and i’d rather stay silent. yeah, birds in the sky,flowers blossoming, yadda yadda… yet, more likely this week will be like any other. why bother
currently reading this and so far, i’ve liked claudia golea more. anyhow,
archive sounds great.
and maybe smth with lyrics
what a comeback.
i’m pretty much into miss macdonald’s tunes right now. about now. acu’
oh, the feelings… are… effin smashing! and i’m not talking about the songs
i’m also into flowers, like a girl that i am
and other stuf
f
